0769 041 711
info@dallesgo.ro

Meseria de designer de interior implica o relatie personala cu clientul

De ce ne simtim bine in unele spatii si in altele nu? La ce e bun un moodboard? De ce principiile feng shui nu se aplică spatiului mioritic? Iata cateva intrebari la care arhitectul si designerul Irina Neacsu a raspuns cu insufletire.

Cum a aparut si ce inseamna conceptul de ¨psihologia spatiului¨?

I.N.: Psihologia spatiului se refera la un mod specific de abordare a designului interior. Atunci cand suntem chemati ca designeri de interior, sa ambientam, sa decoram un spatiu, punctul de pornire al proiectului ar trebui sa fie definirea “starii de bine” pe care utilizatorul spatiului respectiv ar trebui sa o perceapa, pentru a dezvolta un atasament personal fata de spatiul respectiv. Designul de interior este un domeniu in care proiectul este dedicat, in primul rand, utilizatorului sau. Acest mod de a privi lucrurile exprima destul de clar felul in care, inainte de a incerca sa implementam mode, tendinte, modele iconice, trebuie sa identificam nevoile reale ale utilizatorului si capacitatea spatiului sau de a veni cu un raspuns in intampinarea acestor nevoi. Starea de bine este o senzatie personala, reprezinta zona subtila de interferenta a stimulilor exteriori, de tip modele, si mai ales a stimulilor interiori fiecarui individ: experiente personale, amintiri, angoase, proiectii personale. Cred ca munca cea mai dificila a unui designer este sa isi cunoasca beneficiarul inainte de a incerca sa-i proiecteze propria stare de bine. De asemenea, in cazul proiectelor personale, este util sa ne asezam pe o lista toate gandurile, cuvintele, ideile care ne induc starea de bine si abia apoi sa construim, dinspre abstract spre concret, liniile generatoare ale unui viitor proiect.

De ce, in anumite spatii, ne simtim bine si in altele nu? Ce elemente influenteaza “starea de bine” intr-un spatiu?

I.N.: Ne simtim bine in anumite spatii pentru ca ele ne amintesc de lucruri personale care coincid cu o zona proprie de confort. Ele sunt metafora unei dorinte sau a unei nostalgii. De exemplu: o anumita lumina imi poate aminti de casa parinteasca si implicit spatiul respectiv imi amprenteaza senzatia de protectie. Poate un set de culori imi aminteste de reperele esentiale ale unei vacante romantice, si atunci spatiul respectiv imi va induce un soi de confort. In decursul istoriei, daca urmarim secventialitatea stilurilor in general, atat in arta, cat si in arhitectura de interior, remarcam cum stilul a fost intotdeauna expresia creativa a psihologiei vremii respective. De multe ori ne uitam la un tablou care ne absoarbe, fara ca acesta sa fie neaparat pe gustul nostru, asa cum putem aprecia conceptul sau coerenta unui spatiu, fara a fi in stilul nostru. Aceasta stare de firesc, de coerent, de “normal” inseamna binele pe care il simt prin suprapunerea propriului set de valori fundamentale.

De ce e nevoie sa faci un “profil psihologic” clientului, inainte de a te apuca sa ii amenajezi spatiul in care locuieste?

I.N.: Amenajarea unui loc inseamna, de fapt, procesul prin care spatiul respectiv va fi modelat spre a raspunde anumitor nevoi, de cele mai multe ori nu ale noastre, ale designerilor care concept proiectul. Clientul are propria viziune, fie ca este vorba de un spatiu rezidential sau de unul de business. Un designer modeleaza viziuni, coordoneaza idei si ordoneaza cerintele intr-un mod coerent, in egala masura functional si estetic. Daca designerul nu poate trasa un “profil psihologic”, atunci el nu isi poate intelege clientul si nu poate oferi raspunsurile potrivite.

Ce abilităti trebuie sa ai ca designer de interior pentru a reusi sa faci pentru client o amenajare care sa i se potriveasca? Ce il intrebi la primele intalniri?

I.N.: De cele mai multe ori intreb “ce nu ii place”. In general, oamenii exprima cu mai mare usurinta ceea ce nu le place, pentru ca senzatia de a nu placea este resimtita mult mai agresiv decat starea de placere. A nu placea este fundamental. A placea tine mult de context. Imi place sa vorbesc cu clientii mei despre vacantele lor, despre amintiri, despre locurile in care merg, pentru a intelege in general, desi fireste, in linii mari, atitudinea lor, si stimulii care le pot crea starea de bine. Cand povestesc lucrurile astea cursantilor mei, mereu ma dau ca exemplu: mie imi place iarna cel mai mult dintre toate anotimpurile, imi aminteate de vacantele copilariei la schi, si in fiecare an iarna este perioada in care ma simt confortabil, sunt creativa, odihnita si impacata in general cu tot. Pentru mine, spatiile curate, albe, texturile moi si jocurile subtile de lumina si umbra sunt elementele care fac magie. Atunci cand creez insa pentru altcineva, proiectele mele se plimba din zone feminine de culori pastel cu iz clasic spre combinatii eclectice cu insertii industrial, intr-o plaja nelimitata de optiuni.

De ce, de multe ori, oamenii au idee preconceputa despre cum va arata casa lor, dar in urma discutiilor si lucrului cu un designer de interior ajung la cu totul alt stil de amenajare decat cel la care se gandisera initial?

I.N.: De multe ori, discutia cu un designer poate ordona idei. Aceste idei sunt adesea multe si contradictorii, iar in urma ordonarii, unele dintre ele ies din joc. Un designer poate extrage din cumulul de idei pe care le are un client cele cateva care pot coexista. Dupa care impleteste un concept nou, dar care sa le integreze. Este dezarmant, din pozitia unui designer, sa intalnesti un client care “stie exact ce vrea”, pentru ca asta inseamna implicit o reticenta la sfaturi si pareri avizate, de altfel. In acelasi timp, un client care stie exact ce vrea este de cele mai multe ori un client care, de fapt, stie exact ce nu vrea. Cand iesim de pe bancile scolii, noi, designerii, suntem invatati sa creem ne-mai-vazutul, sa inventam gesturi supreme de creatie. Dureaza ceva timp pana ne obisnuim cu idea ca, in realitate, un proiect de succes real este un proiect in care utilizatorul se simte bine. Limitele compromisului sunt variabile, insa ca in orice relatie, si in relatia designer-client exista compromisuri necesare.

Cum poti exprima personalitatea cuiva prin intermediul spatiului in care locuieste?

I.N.: Mereu zic ca meseria asta de designer de interior implica o relatie personala cu clientul, un soi de empatie sau de afinitate. Pot intelege anumiti clienti si atunci le pot exprima identitatea, dar in egala masura, pot cunoaste un client cu care sa nu fuzionez, si atunci sa nu il pot reprezenta. Aceasta legatura este mai puternica atunci cand vine vorba de amenajatul spatiilor rezidentiale, spatii care implica amprentarea mai mare a personalitatii clientului, intr-un dialog intens cu viziunea designerului.

La ce iti ajuta un moodboard atunci cand amenajezi un spatiu?

I.N.: Un moodboard este o metoda simpla de a exprima un “mood” = stare de spirit pe un “board” = plansa. Moodboardul este un colaj de imagini care exprima conceptul, starea de spirit, emotia unui spatiu. Alegerea colajului poate sonda stimuli vizuali, olfactivi, tactili, poate face referire la orice tip de senzatie, cu scopul de a-mi induce o directie. Dincolo de un moodboard, proiectul tehnic va explica obiectele, ergonomia, functiunile, insa in final, toate alegerile punctuale vor urma linia indicata de moodboard.

Care sunt regulile de “construire” a unui moodboard si in ce etape ale amenajarii te ajuti de el?

I.N.: Un moodboard pleaca de la imaginea cheie – starea de spirit pe care vreau sa o percep cand accesez spatiul. Prospetime? Dinamism? Caldura? Eleganta? Etc. O stare este data de un stil vestimentar, de un parfum, de o mancare, de un peisaj. Abia apoi imi explic “mood-ul” prin obiecte. Poate mirosul unui parfum ma face sa imi imaginez un cadru elegant baroc, sau un peisaj scandinav ma duce cu gandul la designul anilor ‘50.

De unde vine nevoia oamenilor de a “redecora”? De ce e nevoie de schimbare in spatiul in care locuim?

I.N.: Eu cred in redecorare. Sugerez mereu o redecorare la cca 5 ani. De ce? Pentru ca, in primul rand noi toti, ca indivizi, evoluam, ne adaptam, ne schimbam opiniile si gusturile, descoperim lucruri noi, activitati noi, si, de ce nu, ne plictisim. Incurajez indrazneala in amenajarile interioare, si asumarea posibilitatii unei schimbari ulterioare. Decat sa imi decorez casa intr-un mod neutru de teama ca ma voi plictisi de o anumita culoare, sau de teama ca va fi prea strident, mai bine invat sa imi asum starea, sa o exprim, si sa inteleg ca este normal ca aceasta stare, in timp, sa se schimbe. Schimbarea este normala. Daca simt acum nevoie de culoare in spatiul meu, atunci decorez cu culoare, fara a ma teme de schimbari viitoare.

Feng shui-ul e foarte la moda acum. Cat de mult te folosesti de principiile feng shui atunci cand decorezi un spatiu si cu ce alte principii de amenajare/organizare a spatiului intra acestea in contradictie?

I.N.: Eu una nu aplic principiile feng shui in proiectele mele. Consider ca feng shui tine de o spiritualitate care noua, in aceasta zona geografica si culturala, nu ne apartine. “A nu aseza patul cu picioarele spre usa pentru ca este pozitia mortului” este una dintre sintagmele “favorite”. Asta nu este spiritualitate, ci superstitie. Fatalism, nevoia de a crede in ceva, de a provoca o inradacinare si de a dezvolta o identitate. Principiile practicilor de tip feng shui sunt mult mai elaborate, tin de o educatie complexa si implica un mod general de viata care intra in contradictie cu propria cultura. Nu le neg, asa cum nu neg atatea alte principii care, dincolo de numele pe care il poarta, sunt adoptate ca vocabular de etica spirituala. Insa eu personal incerc sa aplic in proiecte regulile de ergonomie arhitecturala si, in principal, sa intru in dialog cu spatiul pe care trebuie sa il amenajez, sa simt zonele placute sederii, zonele propice fluxurilor de circulatie, unghiurile optime de privit si spatiile benefic de obturat. Este o chestiune de experienta in santiere din cele mai diverse, pentru clienti din cei mai diversi.

Interviu aparut in revista Psychologies.

Leave a Reply